Vanzarea la licitatie publica a bunurilor imobile urmarite silit

Ca o consecinţă a urmăririi silite imobiliare, vânzarea la licitaţie publică este una dintre modalităţile prin care un creditor îşi poate valorifica creanţa pe care o are împotriva debitorului. Conform art. 500 al Codului de Procedură Civilă (denumit în continuare ”CPC”), debitorul are la dispoziţie 15 zile de la primirea somaţiei să facă plata, somaţie ce trebuie să conţină şi datele de identificare a bunurilor imobile ce urmează a fi vândute la licitaţie publică, fiecare în parte. După evaluarea imobilului de către însuşi executorul judecătoresc sau de către un evaluator şi, după stabilirea situaţiei imobilului din extrasul de carte funciară, în termen de 5 zile, executorul va întocmi şi afişa, potrivit art. 504 CPC, publicaţia de vânzare a imobilului. Termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 de zile, dar nici mai lung de 60 de zile de la data afişării publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc licitaţia, aceasta putându-se desfăşura şi în alt loc decât acela în care se află imobilul.

Art. 506 CPC reglementează obligaţia fiecărei persoane care doreşte să dobândească imobilul de a depune cauţiune în valoare de 10% din valoarea estimată a bunului pe piaţă care, de altfel, este şi preţul de începere a licitaţiei. Norma imperativă prevăzută de art. 507, alin. 2 ne spune că “debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane”, însă acesta trebuie înştiinţat despre data, ora şi locul vânzării.

Inceputul procedurii licitaţiei publice este marcat prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi a ofertelor primite până la acea dată, continuându-se cu oferirea spre vânzare a imobilului, prin trei strigări succesive, la interval de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, pornind de la preţul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea sau, în lipsa
unei asemenea oferte, chiar de la acest preţ (art. 509, alin. 1 si 2, CPC).

Procesul-verbal în care vor fi menţionaţi toţi cei care au participat la licitaţie, sumele oferite de fiecare participant, precum şi numele adjudecatarului imobilului trebuie, sub sancţiunea nulităţii absolute, semnat de către executor, creditor, debitor şi de către adjudecatar.

Adjudecatar va fi numită acea persoană care oferă suma cea mai mare, urmând ca aceasta să fie depusă în termen de cel mult 30 de zile de la data adjudecării bunului imobil, deducându-se valoarea cauţiunii achitate anterior. La un preţ egal, adjudecatar va fi desemnat cel care are un drept de preemţiune (creditorii) asupra imobilului respectiv. Insă, în toate cazurile, potrivit art. 510, alin. 2 CPC, creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Când adjudecatar este un astfel de creditor, obligaţia sa de plată va fi stinsă prin compensaţie, creanţa pe care o are împotriva debitorului şi preţul imobilului compensându-se până la concurenţa celei mai mici dintre ele.

Conform art. 513 CPC, adjudecatarul care nu a plătit preţul imobilului va fi ţinut responsabil pentru scoaterea în vânzare din nou a imobilului la un alt termen, iar creanţele ocazionate de aceasta vor fi reţinute cu precădere din suma depusă cu titlu de cauţiune. Executorul poate încuviinţa, conform art. 515 CPC, plata de către adjudecatar a “preţului în rate, numărul acestora, cuatumul şi data scadenţei acestora, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans.”

Ordinea de îndestulare a creditorilor din suma obţinută în urma executării silite a debitorului este cea stabilită de art. 563 coroborat cu art. 564 CPC. In cazul în care această sumă nu este suficientă pentru acoperirea tuturor datoriilor, debitorul rămâne în continuare obligat faţă de creditori, conform art. 1718 al Codului Civil: “oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare”.