Real Viena 2011

 

Păstrând obiceiul din ultimii 4 ani, managementul Appraisal & Valuation a participat la Real Vienna 2011, expoziţie organizată în Centrul Expoziţional Messe Wien.

Real Vienna este o întâlnire anuală în cadrul căreia, dezvoltatorii, investitorii instituţionali, arhitecţii, prestatorii de servicii în domeniul imobiliar şi alte societăţi de profil pot găsi răspunsuri la întrebări privind contextul actual al pieţei dar şi informaţii despre tendinţele viitoare. Cele mai frecvente întrebări sunt: când se va ieşi din recesiunea financiară mondială, cum afectează recesiunea domeniul imobiliarelor, cât de afectată este regiunea Centrala si de Est a Europei?

Real Vienna este singura expoziţie cu focus pe Europa Centrală şi de Est, fiind specializată în domeniul imobiliar, cuprinzând, totodată, o vastă paletă de teme, de la centre de retail, birouri, la proprietăţi rezidenţiale, logistică şi proiecte în infrastructură. Întâlnirea nu neglijează nici aspectele de ordin juridic de ultimă oră: legi, taxe, tranzacţii, fiind prezente numeroase case de avocatură de nivel european şi mondial.

Participanţii sunt reprezentanţi ai multor ţări, în special cei din partea Central-Estică, cum ar fi Bulgaria, Grecia, Serbia, Republica Cehă, Polonia, România, Germania, Austria, întâlnirea însumând 142 de societăţi expozante din 19 ţări europene. Din partea României a participat activ, pentru cel de-al treilea an consecutiv, întreprinderea BSS (Building Support Services) de altfel, o societate de Property & Facility Management cu reprezentare în Sud-Estul Europei. Din domeniul bancar, au fost prezente societăţile Erste Group, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank.
Printre expozanti a mai participat şi Primăria Oradea, promovând parcul industrial Eurobusiness Oradea, unde compania Samsung a investit peste 25 de milioane de euro.

În 2010, Oradea a exportat 1 milion de televizoare 3D, iar anul acesta se preconizează o cifră dublă. În primele 2 luni ale anului 2011, s-au exportat televizoare in valoare de 100 de milioane de euro, încântându-l astfel pe preşedintele Samsung, Jay U Lee. În aceeaşi locaţie, în perimetrul a 12 hectare, activează şi alte societăţi comerciale, ocupând doar 40% din capacitatea totală a terenului.
Reuniunea face posibile şi intervenţiile personale, discursurile pe anumite teme alese de participanţi, iar motto-ul acesteia este, foarte sugestiv, „sunteţi expert – vorbiţi despre ţara dumneavoastră!”. Structura acestor discuţii „de pe podium” este următoarea:

1. Cities and regions;

2. Projects and special markets;

3. Investment and services.

Conceptul de “Property Talks” a fost creat în vederea realizării unui mai bun contact între societăţi, între piaţă şi aceste societăţi, între realitatea crizei şi aceste societăţi, mai mult sau mai puţin atinse de fenomenul mondial de depreciere a valorii imobilelor şi nu numai. Acest concept se împarte în 4 teme mari de discuţie, variate şi acoperind o vastă paletă de probleme actuale:

1. Infrastructure Investments in the Danube Region – aceasta a fost evidenţiată ca fiind cel mai important punct de discuţie de pe ordinea de zi;

2. Hotel & Tourism & Leisure;

3. Green & Blue Buildings;

4. Return to Eastern Europe.

Observându-se o evolutie în cererea de piaţă care, în Rusia, Polonia şi în Republica Ceha este una de excedent, liderii prezenţi la întâlnire au putut statua faptul că frânele impuse investiţiilor încep să fie înlăturate. Cel mai bun exemplu în acest sens ar fi clădirea Zebra Tower, cumpărată în Februarie 2011 cu 76 de milioane de euro de către Union Investment, motiv pentru care a devenit un simbol al încetării perioadei de criză, al revenirii pulsului pieţei imobiliare în Europa de Est. Zebra Tower este o clădire de 18 000 mp din Varşovia, o creaţie arhitecturală deosebit de inovatoare. Proprietarul acesteia a reuşit să se menţină pe linia de plutire pe perioada nefastă, suficient de mult timp încât să o poată înstrăina acum la un preţ fabulos.

O altă observaţie emisă în cadrul întâlnirii a fost aceea că, în timp ce România are un spaţiu rezidenţial de 24,5 mp/persoană, Austria dispune de 42 de mp/persoană. Experţii au pus în vedere faptul că multe familii tinere încă locuiesc cu părinţii, iar dacă se întreţin singure, acea familie are cel puţin 2 membri care lucrează în sectorul public sau în societăţi internaţionale.

Din cauza deprecierii cu până la 50-60% a valorii proprietăţilor imobiliare, investitorii au un apetit din ce în ce mai scăzut pentru România, ei observând faptul că Bucureştiul nu detine prime real estate cu randament apropiat de 10%. În prezent, marii proprietari de clădiri de birouri se aşteaptă la randamente sub 8%, astfel existând un decalaj notabil între cererea unui potenţial cumpărător şi oferta existentă.

Conferinţa Real Vienna se bazează pe dorinţa tuturor oamenilor de afaceri de a se ridica, a-şi reveni şi de a continua la fel de energic, înlăturând starea de recesiune care, de altfel, durează de prea mult timp în domeniul imobiliarelor.